Dosare penale după Untold: deținere de droguri, etnobotanice și înșelăciuni cu bilete

Dosare penale după Untold: deținere de droguri, etnobotanice și înșelăciuni cu bilete
Publicat: 06/08/2018, 17:13

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei clujene transmis, luni, au fost aplicate, în total, 143 de amenzi în valoare de aproape 80.000 de lei.

„După închiderea festivalului Untold nu au fost raportate incidente majore de natură să afecteze grav liniștea și ordinea publică. Forțele de jandarmerie și poliție împreună cu alte instituții competente au aplicat 143 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 78.023 lei. De asemenea, au fost înregistrate 145 de sesizări privind săvârșirea unor fapte penale, în toate cazurile cercetările fiind făcute sub coordonarea unităților de Parchet competente”, se arată în documentul citat.

Surse judiciare au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că dosarele penale au fost întocmite pentru înșelăciuni cu bilete la Untold, înșelăciuni de închiriere a unor apartamente, loviri și alte violențe, dar și pentru deținere de droguri și etnobotanice, iar amenzile au fost aplicate, în principal, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

Măsurile de ordine și siguranță publică au fost asigurate la Untold de peste 1.100 de jandarmi, polițiști, pompieri și cadre medicale.

Cea de-a patra ediție a festivalului Untold s-a desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 2 – 5 august, organizatorii anunțând că au participat, în total, peste 355.000 de persoane.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
×